Un strop de viata

Afara ploua…Un sentiment de neliniste ma apasa cu fiecare secunda ce strabate invincibilul. Ma gandesc sa alerg in nestire prin nemarginita gandire a imaginarului. Ma opresc in ploaie si privesc…privesc un colt de umbra. Ma apropii timida si un fior ma cuprinde pe masura ce intunericul ma cuprinde. Tremur. Deodata insa o picatura de ploaie imi atinge obrazul. Ma trezesc la viata. Simt cum ceva ma impinge si continui… In acel colt uitat de lume descopar ceva suprem. E sentimentul. Atunci ceva ma ridica in aer…mai sus si mai sus… Ating un nor. Atunci soarele razbate marea valurilor grele si norii se risipesc. Lumina ma cuprinde. O aripa ma prinde si se leaga de al meu suflet. Astfel descopar nemarginita lume a inimii. Privesc in urma si dezvalui ratiunea. Dar aripa ma ridica tot mai sus aproape de stele. Ma las complet abandonata si continui sa urc. Atunci ating o stea. Imediat se transforma intr-o inima si de ea se prinde o a doua aripa. Iau inima si incerc sa ma intorc. E prea tarziu. Un zid de lumina apare intre sentiment si ratiune. Inima din mainile mele trasare si se trezeste la viata. Se infasoara intr-o calda umbra de lumina si se transforma in ceva inedit, superb. E un inger. Raman impietrita sprijinita de zid privind minunea. Inima mea trasare si aripa dispare si se prinde langa cealalta aripa a ingerului. Zidul dispare atunci si cad, insa ceva ma prinde si ma inalta din nou. E ingerul meu. El ma salveaza din calea profanului. Atunci devenim unul si acelasi. O contopire inevitabila ce ne trimite in sacru. Stele ne inconjoara si ne inalta mai mult. Atingem absolutul…Ma trezesc. Aud un sunet surd ce bate in geam si imi dau seama ca afara inca ploua. Ma intristez realizand ca a fost doar un vis. Atunci insa privesc spre nori si o raza de lumina se arata. Zambesc si simt ca visele pot deveni realitate. Cu fiecare de picatura de ploaie ce bate in geam sentimentul si speranta cresc in mine. Privesc lumea ce alearga din calea ploii de neoprit insa doar un vis merge agale si priveste norii. Vazandu-l, alerg spre el si atunci cand ajung in dreptul lui ma ia de mana si ma poarta prin lumea profana a ratiunii vii pana la o rascruce de drumuri. Imi da drumul si pleaca. Eu ma intorc si plang. Aripa inimii mele se rupe in tristete. Privesc in urma il descopar. Fusese tot timpul langa mine, dar eu nu vazusem asta fiind patrunsa de ratiune. Acum ma abandonez in bratele lui ce ma poarta si adorm. Cand ma trezesc totul era diferit. Soarele stralucea puternic si razele imi atungeau cald obrazul. Privesc in jur si o privire dulce ma topeste. Imi spun categoric…visele devin realitate. Trebuie doar sa speri ca oricat de mare ar fi potopul, rasare si soarele. Nu renunta la vise din cauza unei picaturi de ploaie ce iti atinge obrazul. Ma cutremur incercand sa realizez ce s-a intamplat, dar nu pot vedea. Insa pot simti si zambetul lui ma alina. Am descoperit sentimentul de dincolo de lumina. Inima imi bate puternic si ii simt aripile ce ma ridica. Traiesc…