Picura. Un strop cald de sare se revarsa si ma arde. Ma coplesesc gandurile, incerc sa gasesc o iesire insa totul se intuneca in jurul meu. As vrea sa il pot strange in brate, sa ii simt caldura sufleteasca. Am nevoie de un suflet acum mai mult ca niciodata. Sunt singura si trebuie sa ma confrunt si cu aceasta problema. Problema e aceeasi ca si anul trecut, doar ca in alta ipostaza. De data asta nu m-as putea descurca singura din cauza venitului. E o problema reala. Nu e ceva sufletesc, doar material. Si totusi, ma doare. Ma simt ranita pentru ca lovitura vine din partea unei prietene. Trista... E dureros cand te increzi in cineva, si spui ca e "best friend" si ca ar fi capabil de multe pentru tine, chiar sa se trezeasca din somn la 3 dimineatza sa iti asculte plansul la telefon, dar te doboara atunci cand ai mai mare nevoie de el. Ce e prietenia de fapt? Poate exagerez totul si nu vad clar situatia. Poate e adevarat. Insa cicatricea de anul trecut a ramas, si acum o noua rana apare la fel. De ce? Trebuia sa ma astept la asta din moment ce am mai trecut prin acelasi stadiu si anul trecut? Cred ca sunt prea naiva si ma incred prea mult in vorbele prietenilor.
De multe ori spuneam ca nu se merita sa te increzi in nimeni pentru ca tot ajungi ranit, dar toti ma contraziceau. Uite ca am avut dreptate. Poate ca nu sunt la fel de norocoasa ca majoritatea. Poate ma insel. Cum spun mereu...totul e relativ.
Nu ma pot increde in nimeni, decat in parintii mei. Fata de ceilalti nu poti fi niciodata sigur ce va fi, chiar daca iti e ruda apropiata sau departata, sau daca isi zic cei mai buni prieteni.
Inca mai am speranta sa ma tina pe linia de plutire, sa nu cad de tot si sa lupt pentru mine.
Trebuie sa lupt. Alerg fara sa privesc inapoi cu lacrimi in ochi, si odata cu lacrimile cad si regretele.
Acum totul devine mai clar...
No comments:
Post a Comment