Suflete pereche....la mare

Am ajuns sa nu mai cred in suflete pereche...Se spune k tineretea e cea mai frumoasa perioada.
Se mai spune ca studentia e cea mai frumoasa perioada, astfel cele doua se intrepatrund perfect.
Faptul ca o persoana de 19 ani simte a avea 30 nu mi se pare ceva ideal, insa stim cu totii ca nu exista niciun ideal, totul e imaginatie.
Chipul brazdat de lacrimi atatia ani incepe sa-si arate adevarata valoare, expunand mici insemnari expresive numite riduri.
Privind in jur nu zaresc decat chipuri luminate si pline de viata, care explodeaza in privire si se emana prin porii unui ten perfect, fara pic de semn.
Apoi privesc in oglinda...ce ochi tristi apar dincolo de perete.
In lume intalnesc inimi care iubesc si sunt iubire, inimi fericite care intineresc si pe cei varstnici. Inima mea nu face parte din acel conglomerat de fericire si pasiune.
Singura pasiune e tortura de dimineata, cand ma trezesc si sunt nevoita sa privesc din nou acelasi chip livid. Il acopar cu o masca pentru a ascunde sufetul, lasand sa se arate doar o aparenta.
Un make-up discret si un zambet chinuit nu-mi va trada adevarata varsta.
Trec zilele in singuratate, vin noptile cand dau jos tot machiajul si devin "eu", acelasi chip imbatranit de soarta.
Privesc pe geam si admir luna plina. Ea imi da o anume energie, pe care putin o simt... Luna isi muta locul si se ascunde acum dupa blocurile gri. Trec orele si astfel trece si putinul timp cand pot fi "eu". Pacat.
Inca astept luna sa apara din nou. In acest timp privesc masinile ce trec si cum dispar incet incet luminile ce anima blocurile. Ma gandesc la mare. Mi-e dor de mare.
La mare valurile ce se sparg de mal imi canta, ma incanta, iar briza ma linisteste. Marea imi spala mintile si imi alunga durerile. La mare sunt mereu "eu", dar la varsta de 19 ani.
La mare totul e limpede. Cerul e luminat si racoros, insa nu de artificialitatea urbana. Imi place sa simt nisipul uscat si rece printre degete, e ca un masaj natural.
La mare cred in suflete pereche pentru ca acolo totul e adevarat. Nu sunt impresii, nu sunt aparente. Gandurile incarcate dispar si raman doar sentimente.
La mare pot iubi...
Se aude un claxon insistent si ma trezesc la realitate. Nu sunt la mare, luna s-a ascuns departe dupa blocuri. Ma trezesc in acelasi oras superficial. Trist.
Lumea se pierde, dar nu in bratele iubirii, se distruge, dar nu de dor, dispare, dar nu dispar si gandurile reci, se topeste, dar nu privind in ochii indragostiti.
Lumea tanara s-a trecut, si ramane doar lumea viciata de massmedia, de obiceiuri proaste si daunatoare, de ganduri malefice.
Lumea aparentelor isi spune cuvantul si imi distruge sufletul.
Tot ce pot sa fac e sa visez la marea de altadata...