Dragobete sau Valentine's Day ?

Pe 24 februarie se iubeste. Se iubeste in stilul dulce romanesc, in cel mai curat si mai intens mod. Este zi de primavara, iar natura revine la viata, pasarile presara bucurie, florile anotimpului ne incanta simturile, voia buna e la ea acasa, pe plaiurile mioritice.

Este ziua lui Dragobete, numit si Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, fecior chipes si puternic, ce ne aduce iubirea in casa si in suflet.
Legenda povesteste despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, si lui Cupidon, al romanilor, ce oficia in cer, la inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, traditie ce s-a extins treptat pana in randul oamenilor si a da nastere unor obiceiuri specifice romanilor din sudul si nordul Dunarii.

Din pacate, acestea tind sa fie tot mai mult uitate de romani si inlocuite cu sarbatoarea catolicilor dinspre Apus, aceea a Sf-ului Valentin. In mediul rural, in special, traditia straveche, riturile vechilor traci raman inca vii. Romanul de aici isi mai aduce inca aminte de obiceiul de demult al fetelor si baietilor, care, in ziua lui Dragobete, se primeneau in haine curate de sarbatoare si porneau cu voie buna inspre padure, pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste. Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat, si nu unul oarecare, ci acela care le indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. De aici si celebra zicala "Dragobetele saruta fetele!", mult indragita de fetele nerabdatoare, ce purtau in suflet speranta primirii a cat mai multor sarutari, ce erau menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor. Un alt obicei al fetelor era de a strange omatul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca avand efecte magice asupra lor atunci cand o foloseau, intrucat deveneau mai frumoase si mai dragastoase.

Flacaii stransi in cete sau multimile de fete obisnuiau ca, in ziua de Dragobete, sa isi cresteze bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, respectiv surori de cruce.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerupeau toate muncile, curatandu-si si aranjandu-si insa casa, pentru a-l intampina sum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci insotit de asa-numitele zane Dragostele, ce le sopteau vorbe de amor indragostitilor.
Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete.

Prilej de bucurie si bunastare, Dragobetele reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman. Pacat insa ca foarte multi i-au uitat semnificatia si au substituit-o cu sarbatoarea vecinilor nostri occidentali, aceea a Sf-ului Valentin, ce nu are nici o inrudire cu mitologia populara romana. Insa romanii care cunosc legenda lui Dragobete o celebreaza pe 24 februarie a fiecarei primaveri. Nu uitati nici voi ca iubirea este la ea acasa!

(Madalina Marcu) preluare Despre Dragobete

__________________________________________________________________

14 februarie este cunoscuta ca fiind ziua universala a indragostitilor. Ce ar putea fi mai dragut decat o zi speciala dedicata dragostei, in care sa poti spune iubitului, sotului, fratelui, mamei cat de mult ii iubesti?
Motivul pentru care in acesta zi sarbatorim iubirea, este pentru ca aceasta este ziua in care patronul indragostitilor, Sfantul Valentin a fost executat pentru "crima" de a slavi iubirea si tinerii. In astfel de zile, iubitii din toata lumea isi trimit poeme, felicitari, flori, ravase de dragoste, bomboane etc.
Exista multe legende potrivit carora 14 februarie a devenit ziua indragostitilor, unele datand chiar din Roma Antica. Dar cea mai cunoscuta este urmatoarea:

In Roma secolului al III-lea era imparat Claudius Gothicus al II-lea, cunoscut si sub denumirea de Claudius cel Crud. Langa palatul sau exista un frumos templu in care era preot Valentin. Romanii il iubeau foarte mult si mergeau la templu numai pentru a-i asculta predicile. In fata altarului, in care ardea vesnic un foc, inghenuncheau ca sa-i primeasca binecuvantarea. Saraci sau bogati, destepti sau ignoranti, tineri sau batrani, nobili sau oameni din popor toti veneau in numar mare la Valentin.

In imperiul Roman razboaiele erau un lucru obisnuit. Iar Claudius isi chema supusii sa participe la razboi in fiecare an, pentru ca luptele nu incetau niciodata. Multi dintre romani nu mai aveau nici o dorinta de a mai merge la o batalie care se transformase de mult intr-o lupta pentru subjugarea altor popoare. Barbatii casatoriti nu mai doreau sa-si paraseasca familiile si fermele in care isi duceau viata linistita. Tinerii nu doreau sa-si lase singure iubitele nici macar pentru o zi. Din aceasta cauza, numarul celor inrolati in armata imparatului scadea cu fiecare zi care trecea. Caludius a devenit foarte furios, si drept consecinta a ordonat ca nici o casatorie sa nu mai fie celebrata si toate logodnele sa fie imediat anulate. In aceste conditii multi romani au plecat la razboi plini de deznadejde, pentru ca isi paraseau tot ceea ce le era mai drag. Legenda spune ca o mare parte intre ei nu au mai suportat durerea si au murit.

Preotul Valentin a fost foarte intristat de ordinul imparatului, considerand ca nici un om nu are dreptul, nici macar Claudius, sa interzica casatoriile. Asa ca, atunci cand un cuplu de indragostiti a venit la altarul sau, Valentin a decis sa-i cunune in secret. Vestea s-a dus in toata Roma, si in curand nenumarate perechi de tineri au venit la templu pentru a se casatori in secret. Preotul era prietenul si confidentul tuturor indragostitilor din districtul Romei. Dar astfel de secrete nu pot fi tinute mult timp. Asa ca, nu a trecut multa vreme si, Claudius cel Crud a aflat despre ceea ce se intampla si plin de furie si de manie a poruncit soldatilor sa-l ridice pe Valentin si sa-l azvarle in inchisoare. Considera ca, astfel nici o alta persoana din imperiul sau nu va mai indrazni sa-i nesocoteasca ordinele. Valentin a fost tarat din templu de catre soldatii imparatului, de langa perechile care asteptau sa fie casatorite, si dus la puscarie. In van l-au insotit toti prietenii sai. Furiei imparatului nu putea nimeni sa-i faca fata, cu atat mai mult sa-i indulpece inima de piatra. Acum este momentul in care acesta si-a capatat porecla de Caludius cel Crud. In temnita, Valentin s-a ofilit asemenea unei flori, care nu poate rezista mult timp fara lumina. Departe de ceea ce era cel mai important pentru el in viata, Valentin in cele din urma a murit. Prietenii sai devotati l-au ingropat in biserica Sfantului Praxedes. Acest loc exista in Roma si in zilele noastre. Toate s-au intamplat in anul 269, pe data de 14 februarie.

O alta legenda ne spune ca Valentin a fost unul dintre crestinii care a propovaduit aceasta religie in acele zile de la inceputul secolului, in care asa ceva insemna mult curaj dar si pericol si moarte. Pentru ca a ajutat cativa martiri crestini, Valentin a fost intemnitat, adus in fata prefectului Romei si dat in judecata. In puscarie el a reusit sa vindece de orbire pe fata gardianului de care s-a si indragostit. Cand crudul imparat a auzit despre aceasta minune, a dat ordin ca Valentin sa fie decapitat. In dimineata executiei se spune ca, Valentin a trimis fetei temnicerului un ravas in care scria "Cu dragoste, de la al tau Valentin".

Cu multa vreme inainte de anul 270, cand Roma a fost fondata de catre Romulus si Remus si era inconjurata de pustietate, printre numerosii zei, pe care romanii ii venerau, exista si unul numit Lupercus. El avea menirea de a veghea asupra pastorilor si asupra turmelor acestora. In onoarea acestui zeu, se tinea un mare festin in fiecare luna februarie, iar aceasta sarbatoare purta denumirea de "Lupercalia". Festivalul era un ecou al acelor zile in care Roma nu era altceva decat un grup mai mare de pastori ce locuiau pe colinele Palatine. In calendarul folosit in acele zile, luna februarie venea mai tarziu decat in zilele noastre, asa ca Lupercalia era de fapt o sarbatoare de primavara.

Unii sunt de parere ca originea acestei sarbatori se afla intr-un alt festivalul numit "Faunus". Faunus, asemenea lui Pan, era zeul recoltelor si al pastorilor. Dar originea Lupercaliei este mult mai veche, asa ca nimeni nu poate fi de fapt sigur care este adevarul. Nu exista insa nici un dubiu asupra importantei sale. Exista dovezi cum ca, de exemplu, Marc Antoniu a fost seful colegiului de preoti Luperci. El a ales sarbatoarea Lupercalia, in anul 44 IH, ca momentul oportun pentru a-i oferi coroana lui Iulius Cezar. In fiecare an, de 15 februarie, preotii Luperci se aduna pe colinele Palatine la pestera Lupercal. Aici, potrivit legendei, Romulus si Remus au fondat Roma si au fost crescuti de o lupoaica. In latina, de fapt, cuvantul lupus inseamna lup. Unele dintre ritualurile practicate presupunea ca, tinerele femei sa alerge pe strazi imbracate in piei de capra pe care le bateau cu niste funii, deoarece exista convingerea ca acest lucru le va face fertile. Aceste vesminte purtau denumirea de februa iar impletitura de funii februatio. Amandoua denumirile provin din limba latina si desemneaza puritatea. Numele lunii februarie isi are originea aici.

Mult timp, dupa ce Roma a devenit un imperiu putenic si important, sarbatoarea Lupercalia a dainuit. Cand soldatii romani au invadat, ceea ce numim azi Franta si Britania, in primul secol dupa Hristos, ei au dus si pe aceste meleaguri obiceiul Lupercaliei. Unii cercetatori sunt de parere ca exista o loterie unde cu ocazia acestei sarbatori, romanii isi puneau numele fecioarelor intr-o cutie din care tinerii le extrageau, gasindu-si astfel perechea. Ei deveneau iubiti vreme de un an sau chiar mai mult.
Dupa ce credinta crestina a devenit puternica, preotii nu au mai vrut ca oamenii sa mai practice aceste obiceiuri pagane dorind sa uite de zeii vechi. Cu toate acestea ei nu aveau nici un interes sa inlature festivalurile sau sporturile asa ca au decis ca Lupercalia sa fie sarbatorita in continuare, dar sub denumirea de ziua Valentinelor.

In timpul zilelor cavalerilor medievali, numele fecioarelor au continuat sa fie extrase de catre tinerii necasatoriti, cu ocazia acestei zile. Fata devenea valentina baiatului pentru intreg anul, iar acesta era obligat ca in toata acesta perioada sa o protejeze si sa-i poarte numele. Acest obicei vechi, de a extrage nume de 14 februarie, era considerat ca fiind un semn bun pentru dragoste, si deseori avea ca finalitate casatoria celor doi tineri.
De cand aceste lucruri au inceput sa se practice, aceasta a fost considerata ca fiind ziua indragostitilor, o zi in care iubirea este mai presus de orice, o zi in care trebuie sa dai dar si sa primesti dragoste de la persoana iubita.

Istoria ne spune ca prima sarbatorire moderna a zilei indragostitilor, dateaza din secolul al XV-lea. Tanarul duce de Orleans, a fost capturat in timpul bataliei de la Agincourt, in anul 1415 si tinut prizonier in Turnul Londrei pentru multi ani. El a scris, de aici, sotiei sale sute de poeme, adevarate scrisori de dragoste, adevarate valentine. De aici provine obiceiul de a trimite ravase de dragoste persoanei iubite cu ocazia zilei de 14 februarie. In prezent, saizeci de astfel de scrisori de dragoste ale ducelui, pot fi admirate in muzeul Angliei, printre documentele regale.

Florile ca valentine apar doar cu doua sute de ani in urma. Se spune ca fata regelui Henric al IV-lea al Frantei, a dat o petrecere in onoarea Sfantului Valentin. Cu aceasta ocazie fiecare dintre domnisoare a primit un frumos buchet de flori din partea iubitului pe care si-l alesese sa-i fie valentin. Acest obicei avea sa se raspandeasca din Franta pana in Italia si Anglia. A devenit foarte curand un obicei obisnuit, o modalitate prin care poti sa-i arati iubitului dragostea pe care i-o porti, trimitandu-i flori si ravase de dragoste sau bomboane in forma de inima care sa-i poarte numele.Printre simbolurile zilei de 14 februarie se include si cel al lui Cupidon. El este fiul nestamparat al zeitei dragostei Venus si se presupune ca este cel care aduce iubirea in inimile indragostitilor. Conform miturilor, oricine era lovit de sagetile de iubire ale lui Cupidon se indragostea de prima persoana care-i iesea in cale. Aceasta calitatea a sa a facut ca, peste decenii numeroase legende sa dezbata acest subiect. Chiar William Shakespeare in "Visul unei nopti de vara" realizeaza niste scene ilare pe seama personajelor din piesa sa. Dar in final totul se termina cu bine si toti indragostitii sunt fericiti. In mitologia romana Cupidon este cunoscut sub denumie de Eros, fiul Afroditei. Ambele nume sunt sinonime, de fapt, cu conceptul de iubire.

Cupidon a jucat mereu un rol in celebrarea dragostei si a indragostitilor. Una dintre legende ne vorbeste despre povestea de dragoste dintre el si muritoarea Psyche. Venus era geloasa pe frumusetea acestei fete, drept pentru care i-a ordonat lui Cupidon sa o omoare. In loc sa faca asta, el s-a indragostit de ea si a luat-o de sotie. Fiind muritoare i s-a interzis sa-l priveasca. Psyche a fost cea mai fericita fiinta pana cand sora sa a convins-o sa se uite la sotul ei. Pentru a o pedepsi, Cupidon a parasit-o, lund cu el toata dragostea, despartind-o de gradinile pe care le iubea atat de mult, lasand-o intr-un camp pustiu. Dorind sa-si regaseasca iubitul, Psyche a intrat in templul zeitei Venus si i-a cerut sfatul. Venus i-a dat o serie de indatoriri una mai periculoasa decat cealalta. Dintre ele, ultima se referea la o calatorie pe taramul lui Hades pentru a-i aduce zeitei intr-o cutie, putin din frumusetea sotiei zeului intunericului. Cea mai grea sarcina era, in schimb, nu calatoria in sine ci, rezistarea in fata tentatiei de a nu o deschide. Psyche a cedat si drept rasplata a cazut intr-un somn mortal din care doar dragostea nemarginita pe care i-o purta Cupidon a mai putut sa o trezeasca. Miscata de iubirea dintre cei doi, Venus a decis sa o faca si pe ea zeita.

Pentru o persoana iubita nu este simbol mai important ca cel al inimii. A-i darui cuiva inima ta inseamna a-ti darui intreaga fiinta, pentru ca inima este centrul existentei noastre. Inima simbolizeaza cel mai nobil si cel mai profund sentiment uman: iubirea. De-a lungul secolelor, ea a inspirat milioane de oameni si i-a determinat sa se ridice deasupra conditiei lor umane si sa se piarda in fiinta iubita. Asa ca inima, strapunsa de sageata lui Cupidon, a devenit cel mai faimos dintre simbolurile zilei de 14 februarie.

Exista credinta potrivit careia in astfel de zile romantice, porumbeii isi gasesc perechea. Aceasta idee este impartasita de oameni pe intreg globul, drept pentru care porumbelul a devenit si el unul dintre simbolurile zilei indragostitillor, reprezentand totodata puritatea, blandetea si supunerea. Aceste pasari nu pot trai fara tovarasul lor de viata si la scurt timp dupa ce acesta a disparut, mor la randul lor. Ei sunt mesagerul dragostei si simbolul pacii pe pamant.

preluare 14 Valentine's Day