Apar culori...

Iarasi noapte. Desi ploua, incep sa simt aerul primaverii. Insa abia e februarie. Ciudate timpuri mai vin...
Acasa timpul trece asa usor. Insa prietenii sunt cei care fac timpul sa treaca si frumos. Ei dau un strop de culoare in vietile noastre. Sa nu va imaginati acum o prietenie asemeni unui camp verde, plin cu flori proaspete si parfumate, in care se aude zumzetul albinelor harnice. Nu. Nici pe departe. Campul este incarcat si de maracini, care acopera unele flori, prin care umbla diverse vietati intunecate ( de exemplu cativa bondari, furnici, paianjeni, si alti gandaci), dar si fluturi viu colorati. Si totusi...si acestia au rolul lor in mica pasune.
Ciudata comparatie... Nu incerc sa ma explic de ce am facut-o si de unde am pornit. Mintea umana poate produce multe, poate rezolva multe, poate face multe legaturi. Imaginatia bogata poate fi uneori ciudata. Si mintea umana e asemeni prieteniei...un camp mai mult sau mai putin incarcat.
Sufletul le pastreaza pe toate. Sufletul e o padure...misterios, intunecat sau luminos, de salcami sau de conifere. Fosnetul frunzelor cazute toamna in padure e asemeni sufletului chinuit de soarta. Dar de ce sa disperam? Acesta va inmuguri din nou primavara...va intineri...va iubi din nou lumina si caldura ce o inconjoara.
Totul e ciclic. Totul e relativ.
Viata este incarcata de alb si negru. Fara nonculori nu ne modelam structura. Apoi descoperim si culorile din noi... Un joc de lumini si nuante ce se intrepatrund si ilustreaza lumea ce te inconjoara asa cum vrei tu sa o vezi. Sa nu vezi doar ce iti place... Priveste si spre ce pare ireal. Totul e culoare. Iubeste albastrul cerului din ochii tai. Iubeste galbenul soarelui din parul tau. Iubeste rosul trandafiriu din sangele tau. Iubeste culorile. Iubeste-te!