Arsita. Ciudat...desi e plina zi si soarele arde pamantul, eu scriu. Esenta mea imi spune ca noaptea cea care imi ofera toata mireasma inspiratiei, care ma indeamna sa scriu, sa valorific fiecare gand ascund prin noianul de probleme si idei. Acum e zi, insa o nevoie acuta de a scoate din mine tot ce ma innebuneste imi indeamna degetele spre anumite taste negre.
S-au schimbat cateva lucruri de cand nu am mai scris. S-a schimbat locul, timpul, oamenii ce roiesc in jurul meu s-au schimbat, aspectul exterior vizual, chiar si gandurile si sentimentele. In viata totul se poate schimba intr-o clipa... de neatentie, de nepasare, de uitare, de revedere. Clipele dicteaza deciziile noastre de moment, ce se transforma in amintiri, iar deciziile in fapte. S-a preschimbat totul in acea clipa. Nu e nimic alb sau negru, ci multe nuante de gri. Fiecare vede cate ceva intr-un fel aparte. Nu pot fi doi oameni cu aceeasi nuanta... si totul e in continua transformare.
Iau o mica pauza si privesc pe fereastra. Atatea culori vii... Soarele aprins se revarsa peste noi, lumineaza verdele pur al frunzelor, cerul e de un albastru incredibil, totul e incarcat de lumina. Depinde acum cat de benefica e pentru fiecare aceasta lumina. Mie nu-mi place lumina puternica, imi ia toata energia, toata puterea. Ma doboara...
Privesc intunericul ca un necunoscut prietenos, ma invie. Dar poate e doar o aparenta... Sau poate e doar aparenta ta...
No comments:
Post a Comment