Incercati sa raspundeti prin propozitii scurte, nu mai mult de 5, 6 pentru fiecare intrebare. E important sa existe subiect, predicat. Apoi stergeti intrebarile si uniti raspunsurile sub forma unui eseu personal caruia sa-i dati un titlu. Va urma episodul 2.
Care este visul tau cel mai important? (Incearca sa-l definesti cat mai concret in cateva propozitii)
Ce crezi ca ti-a lipsit cel mai mult in copilarie?
Care este cea mai mare greseala pe care ai facut-o intre 16 si 20 de ani? De ce este o greseala? De ce este cea mai mare?
Ce te linisteste? Ce te nelinisteste?
Care e cea mai mare frica a ta? De ce?
Care e cea mai mare frica in raport cu o femeie/barbat?
Cum i-ai facut pe altii fericiti?
Cand ai fost fericit? Ai spus vreodata asta? In ce context?
Ce te-a ranit cel mai mult pana acum la: prieteni, colegi, familie? De ce? (Explicatiile sunt la fel de importante ca raspunsurile)
---------------------------------------------------------------------------------
Visul meu cel mai important este sa iubesc din tot sufletul pe acel cineva, caruia sa ii dedic viata si existenta mea. Sa ma regasesc in privirea lui, sa simt ca ma intelege si ma sistine in ceea ce fac, caruia sa ii fiu alaturi tot timpul si sa nu il dezamagesc niciodata. Tot ce fac sa fac pentru el, sau gandindu-ma la el.
In copilarie mi-a lipsit cel mai mult implicarea parinteasca in formarea mea. Stiu ca tot ce au facut au facut pentru mine, ca aveau multe probleme de rezolvat, dar aveam nevoie uneori sa fiu implicata in viata, nu doar expediata la bunici unde se putea avea grija mai bine de mine.
Cea mai mare greseala in acea perioada a fost ca mi-am pierdut increderea si ambitia, m-am lasat doborata de sentimente si dezamagiri. Nu am stiut sa ascult, nu am stiu sa comunic cu cei care erau cei mai apropiati. I-am respins si am incercat sa-mi rezolv probleme singura. Este o greseala, pentru ca mi-a influentat activitatea de dupa acea perioada, modul de a privi lucrurile. Este cea mai mare greseala, pentru ca mi-a permis sa ma distantez prea mult de cei care conteaza, m-a inchis in mine fara a oferi sansa de a ma elibera de apasarea sufleteasca.
Ma linisteste muzica, plimbarile prin oras intr-o zi calda si placuta cand pot face fotografii frumoase si incarcate cu energii pozitive, prietenii apropiati care ma inteleg si ma asculta. Ma nelinisteste gandul ca ziua de maine e un mister, nu stiu cum o sa decurga, daca ma voi descurca, daca voi rezolva la timp toate problemele. Ma nelinisteste gandul ca uneori nu ii pot ajuta pe cei apropiati atunci cand au nevoie.
Cea mai mare frica a mea este ca voi ramane singura candva, fara prieteni adevarati, inconjurata doar de masti ipocrite, ca nu voi avea pe cineva langa mine caruia sa-i daruiesc toata grija si dragostea mea. Frica de singuratate este un blestem, si o simt dintotdeauna.
Cea mai mare frica a mea in raport cu un barbat este ca nu voi fi niciodata ceea ce vreau sa fiu, ca nu voi putea sa ofer ce am de oferit la timpul potrivit, si ca voi dezamagi in timp. In ceea ce il priveste, mi-e frica sa nu fiu inteleasa, ca ceea ce spun sa fie interpretat gresit tot timpul.
Sper ca am facut oameni fericiti. Fiind alaturi de ei la bine si la greu, oferind ceva ce isi doreau mult. Am incercat sa ii fac sa zambeasca mereu, sa se simta importanti, iubiti...
Eu am fost fericita cand am iubit. Atunci am putut spune clar si sincer ca sunt fericita. A fost pentru scurt timp, dar a fost intens. Simteam ca nu imi mai incap in piele de fericire, ca totul in jur este mult mai frumos, chiar si ploaia rece de primavara. Puteam vedea atunci partile frumoase ale lumii. Fericirea este capatul. Dincolo de fericire este raiul.
Pana acum cel mai mult m-a ranit faptul ca nu mi se acorda atentia de care aveam nevoie, cand aveam ceva de spus. M-a ranit faptul ca increderea mea in unii prietenii s-a incheiat brusc din cauza faptului ca mi s-a demonstrat ca interesul este prioritar, propria persoana a fiecaruia e intotdeauna pe primul loc. Nu-mi plac persoanele care nu isi respecta cuvantul. Nu imi plac persoanele care par interesate de tine doar pentru ca stiu ca pot obtine ceva din legatura asta. Cei din familie ma ranesc cand nu imi acorda increderea necesara si sprijinul in ceea ce as vrea sa fac. Nu vreau sa mi se interzica ceva fara explicatii plauzibile, ca sa pot intelege de ce un anumit lucru nu e bun, de ce nu e bine sa urmez o cale sau alta. Vreau sa ofer sprijin si incredere, insa nu pot face asta daca nu primesc acelasi lucru in schimb.
